Tadici: „Invit antrenorii Master Coach să mă întrebe cum devii vicecampion mondial la senioare”

Redactor:
Marius Hutu
Tadici:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Selecționerul susține că licența Master Coach este mai mult o problemă de marketing

Gheorghe Tadici, „pus sub presiune cu două probleme, incompatibilitatea și licența Master Coach”, a fost titlul unui articol publicat zilele trecute de ProSport. Viitorul selecționerului pe banca naționalei este pus sub semnul întrebării, având în vedere că trebuie să facă o alegere, să fie antrenor sau să continue ca membru în Consiliul de Administrație. Apoi, tehnicieni români care participă în acest an la cursul EHF Master Coach, dar și președintele FRH, Alexandru Dedu, au susținut că forul european ar vrea să introducă obligativitatea licenței pentru selecționeri și pentru antrenorii care participă cu echipele de club în cupele europene. „Vrei nu vrei, cred că la nivel de selecționate, începând cu 2015, este obligatoriu să ai Master Coach pe bancă. Nu vei putea participa la competiții, cupe europene și echipe naționale, dacă nu ai pe bancă antrenori cu licență primită de la EHF”, a fost declarația președintelui Alexandru Dedu într-un interviu ProSport.

În primă fază, Gheorghe Tadici nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect. În cele din urmă, selecționerul a declarat că obligativitatea licenței Master Coach este o invenție, cel puțin în acest moment. „IHF (forul internațional) nici nu a pus problema pentru așa ceva. Iar dacă EHF și-ar dori doar antrenori cu licență Master Coach în competițiile pe care le organizează ar trebui să facă un anunț oficial cu trei ani înainte. Ori nicio federație nu a primit vreo adresă”, a susținut Tadici. Mai mult, antrenorul a precizat că obținerea unei licențe de acest gen „a devenit o chestie banală, așa cum este și distincția antrenor emerit. Suntem țara cu cei mai mulți antrenori emeriți. Poate să meargă la acest curs Master Coach oricine dorește, FRH nu are nicio putere în acest sens, nu se ține cont de competențe, de rezultate. Dacă 30 de antrenori români se decid mâine că vor să facă aceste cursuri, se pot înscrie fără probleme și nu vor avea probleme să obțină hârtia la final de curs”.

„Anul viitor avem Campionat Mondial și n-am auzit niciodată ca IHF să impună prezența unor antrenori cu licență Master Coach pe băncile echipelor naționale”
Gheorghe Tadici, selecționer România

Selecționerul nu-și face nicio grijă că n-ar mai putea antrena, din cauza licenței Master Coach, echipa națională sau un club care participă în cupele europene. „Până la urmă este o problemă de bani, de marketing, așa cum se întâmplă și cu mingile sau cu suprafețele de joc care trebuie schimbate periodic. La aceste cursuri se plătesc anumite taxe, de vreo 1.000 de euro, iar dacă ai 50 de cursanți, atunci se adună lejer 50.000 de euro. Apoi, EHF are nevoie ca echipele să se înscrie în cupele europene, să plătească taxe de participare, nu să se retragă din competiții. În ceea ce-l privește pe Tadici, invit toți antrenorii care obțin licența Master Coach în următorii doi ani să mă întrebe cum faci să devii vicecampion mondial de senioare, cum să obții un titlu mondial universitar, cum este să te califici la două ediții ale Jocurilor Olimpice. O fi mult, o fi puțin? În plus, am mai promovat și câteva zeci de jucătoare, fie direct, fie indirect. Sunt cam mulți antrenori pe hârtie, dar în practică mai puțini”, a afirmat Tadici.

„Pentru antrenorii care au echipe în handbalul feminin este imposibil să participe la cursurile Master Coach în luna ianuarie, când suntem în pline campionate, când se joacă meciuri în cupe europene. Pentru cine nu are echipă, e mai simplu, poate participa”
Gheorghe Tadici, selecționer România

Dacă licența Master Coach nu reprezintă nicio amenințare pentru Gheorghe Tadici, în schimb, starea de incompatibilite în care a intrat după o decizie a Consiliului de Administrație, îl pune în dificultate. „Simt că se vrea să plec din Consiliul de Administrație pentru că spun lucrurilor pe nume, pentru că sunt ancorat în realitatea handbalului de azi”, a afirmat antrenorul, care încearcă să-și apere cauza: „Tadici a fost ales a 6-a oară în Consiliul de Administrație de oamenii de handbal, chiar dacă în acest an au votat și directori de CSS-uri, și profesori de badminton, de istorie, de matematică… Dacă am fost ales de membrii Adunării Generale, când a fost drept, atunci sau acum? În trei legislaturi am fost votat tot de oamenii de handbal ca reprezentant al Ligii Naționale feminine”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×